Raoul Sorban – Repere biografice
Repere cronologice
1912 Raoul Şorban se naşte la 4 septembrie la Dej, în familia compozitorului şi pianistului Guilelm Şorban (Arad,1876 – Dej,1923), autorul cântecelor „Mai am un singur dor“ (Eminescu), „Pe lângă plopii fără soţ“ (Eminescu), „Numai una“ („Pe umeri pletele-i curg râu“ – George Coşbuc) ş.a., descendent al unei vechi familii nobiliare româneşti din Ardeal, menţionată în 1266 de regele Bela al IV-lea. Tatăl său a murit, otrăvit de un adversar politic, în anul 1923, la 47 de ani;
1923 Începe studiile gimnaziale la Blaj, avându-i ca profesori de muzică pe Heinz Heltmann şi Celestin Cherebeţiu;
1927 La îndemnul profesorilor săi din Blaj, continuă studiile la Cluj, la Liceul „George Bariţiu“, urmând în paralel studii muzicale (vioară) la Conservatorul de Stat „Gheorghe Dima“, cu Jean Bobescu şi la Conservatorul Maghiar din Cluj, cu Paula Kouba-Stranszky;
1930 Încheie la Cluj studiile liceale şi cele muzicale. Debut publicistic în ziarul „Patria“ din Cluj;
1930 Pleacă la studii la Milano. Studii muzicale la Conservatorul „Giuseppe Verdi“ (1930-1932) şi de pictură la Academia Brera (1932-1934) – lucrând în paralel cu pictorul Oskar Kokoschka.
A continuat pictura la Cluj, cu Sándor Szolnay, la Baia Mare cu Al. Ziffer şi la Budapesta cu Aurel Bernáth. Primele expoziţii de pictură la Baia Mare şi Cluj în anul 1935. Studii de Istoria Artei la Milano, Viena, Graz şi Cluj (1932-1943);
1935 Studii de Drept la Cluj, încheiate în 1939;
1936 Expoziţii personale: Botoşani (1936), Bucureşti şi Baia Mare(1938), Cluj (1939, 1942, 1943), Expoziţii colective: Cluj (1942, 1943), Bucureşti (1939, 1956);
1938 Este numit director al Cabinetului Rezidentului Regal al Ţinutului Someş, prof. dr. Coriolan Tătaru. Preparator la Catedra de Istoria Artei a Universităţii din Cluj;
1939 Ataşat de presă în Ministerul Afacerilor Străine (1939-1944);
1940 Arestat de către Poliţia legionară din Bucureşti, se reîntoarce la Cluj;
1940 După revenirea în Ardealul de Nord, Emil Haţieganu îl angajează secretar de redacţie la „Tribuna Ardealului“;
1942 Este arestat de autorităţile statului ungar (martie – noiembrie) şi eliberat la intervenţia Legaţiei României din Budapesta; asistent la Universitatea „Frantz Iosef“ din Cluj (1942-1944);
1943 Înfiinţează singura Editură Românească din Ardealul de Nord (ERAN). Este redactor la unicul ziar românesc care a apărut sub regimul de ocupaţie ungar. Doctorat în Istoria Artei, Arheologie şi Estetică, sub conducerea prof. Zoltán Felvinczi Takáts;
1944 Organizează şi participă la acţiunea de salvare a evreilor din Transilvania de Nord aflată vremelnic sub autoritatea Ungariei. La 1 mai 1944, se repatriază în România;
1945 Consilier de Presă la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. La 13 martie 1945, participă la serbările de revenire a Transilvaniei de Nord la România în calitate de comisar guvernamental. Peste câteva zile este arestat de autorităţile ungare din Cluj. După eliberare, organizează Sindicatul Mixt al Artiştilor, Scriitorilor şi Ziariştilor din Cluj;
1946 Director al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj şi Conferenţiar (1946-1948);
1947 Organizează, împreună cu acad. Virgil Vătăşianu şi prof. Gyula László, primul Salon de Artă Plastică al Transilvaniei;
1948 Profesor la Institutul de Arte (1948-1949). Rector al Institutului de Arte din Cluj, înfiinţat sub conducerea sa, în urma Reformei Învăţământului.
Pictor-scenograf la Teatrul Naţional din Cluj;
1949 În semn de revoltă faţă de atitudinea potrivnică progresului în artă a regimului, abandonează pictura. Este eliminat din viaţa academică şi exclus din viaţa socială;
1950 Zugrav la o cooperativă din Cluj;
1952 Este arestat de către Securitate (în cele patru arestări – 1940, 1942, 1945, 1952 – a totalizat şase ani de lipsire de libertate, fără a fi judecat şi condamnat);
1956 Redactor principal la ESPLA – Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. Se ocupă de editarea cărţilor de artă;
1963 Prin intervenţia ministrului învăţământului, Ilie Murgulescu, este reintegrat în învăţământul academic. Timp de doi ani este profesor la Universitatea din Bucureşti;
1965 Profesor, secretar ştiinţific şi şef de catedră la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti (1965-1978)
1968 Conducător de doctorate în Istoria Artei, la Universitatea din Bucureşti;
1969 Conferenţiază despre arta românească la Budapesta, Paris, Haifa, München;
1986 Publică „O viaţă de artist, între München şi Maramureş“;
1987 La 7 aprilie, Institutul Comemorativ al Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem“ cu sediul la Ierusalim, decide acordarea titlului de „Drept între popoare“, ca evreu care a salvat evrei de la moarte;
1990 La 5 decembrie, i se atribuie titlul de Cetăţean de Onoare al Statului Israel. Publică „Fantasma imperiului maghiar şi Casa Europei“;
1993 Cetăţean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca;
1995 Cetăţean de Onoare al comunei Corneşti, jud. Cluj;
1996 Cetăţean de Onoare al municipiului Gherla;
1997 Cetăţean de Onoare al municipiului Dej;
1999 Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“;
2001 Publică „Chestiunea maghiară“ (Ed. Valahia, Bucureşti);
2002 Doctor Donoris Causa al Universitatii din Oradea.
Dintre cărţile publicate enumerăm: G.A. Beltraffio (Milano 1935); Pictorul Mihai Şorban (Cluj, 1943); Tonitza – Scrieri despre artă (cu o prefaţă de Tudor Arghezi, Bucureşti, 1962); Istoria învăţământului artistic din România (Bucureşti, 1964); C. Baraschi (Ed. Meridiane, 1965); Th. Pallady; Aurel Ciupe; Nicolae Tonitza; Aurel Popp (1968); Bömches (1974); Vida (1982); Ter Borch (1985); O viaţă de artist între München şi Maramureş (1986); Szervátiusz, Aurel Popp (Ed. Corvina, Budapesta).
Incepand din 1990, bibliografia lui cunoaste o noua categorie de lucrari, dintr-o specie proprie, de memorialistica si reconstituire documentara, istorie secreta, analiza de doctrina politica. Astfel, lucrari cum ar fi „Fantasma imperiului maghiar şi Casa Europei” (1990) “Chestiunea maghiară” (2001), o carte “arestata” (post-fata de Adrian Riza si “facuta disparuta”) sau “Invazia de stafii” (2004, cu o prefata de Adrian Paunescu) devin episoade ale unei opere de “reconquista a viziunii istoriografice documentate” si deopotriva ocazie pentru marginalizarea si mai pronuntata a carturarului ardelean. Retras la Stoiana, ca stramosii lui, nobili transilvaneni liberi, Raoul Sorban isi continua opera stralucita, pretuita de multi si detestata de “monopolistii de opinie” de la noi si de aiurea, pana la petrecerea lui din viata, in iulie 2006, cand “patriarhul istoriografiei romanesti” intra, la randul lui, in istorie.
2006 A murit la 18 iulie 2006 și a fost îngropat la Cimitirul Florilor din Dej.
Sursa: RaoulSorban.Ro
[…] Raoul Sorban – Repere biografice […]
[…] Sursa: RaoulSorban.Ro […]